Profil de fotograf: Galia Dan

Profil de fotograf: Galia Dan

Desi a fost pasionata de fotografie inca din perioada liceului, Galia Dan a fost “nevoita” sa treaca prin mai multe incercari pana sa ajunga la profesia de fotograf, insa niciodata nu este prea tarziu pentru a-ti urma visele si a face ceea ce iti doresti in viata. Printre genurile sale favorite de fotografie se numara fotografia de peisaj, cea de eveniment, alaturi de cea minimalista si alb-negru. Galia are si cateva planuri indraznete pentru viitor, pe langa proiectele faine pe care le are deja. Mai multe despre ea puteti afla in urmatorul articol din seria “Profil de fotograf”. 

 

Cum a aparut pasiunea pentru fotografie si cand s-a transformat in profesie?

 

G.D.: Sunt pasionata de fotografie din liceu. Atunci am cochetat cu camera pentru prima data. Nu existau camere digitale, aveam cadou de la tata un Fed3. L-am pierdut la mare in facultate si aia a fost. Altul nu am mai vazut. Au trecut anii, am intrat in viata, am mai avut cateva incercari insotite de developari in baie si gata. Inca o data, aia a fost. In anii digitalului si a platformelor de socializare, viata m-a prins antreprenoare si fotografia a fost un must have pentru bussines sa-mi prezint activitatea. Din acel punct, la 48 de ani, nu am mai dat camera din mana. Nu dorm cu ea in pat, dar e undeva pe langa. Mi-am dorit mai multe informatii si tin minte cat de bucuroasa am fost cand am gasit un curs online sustinut de Dan Dinu. Apoi au urmat doi ani la Scoala Populara de Arta "Vespasian Lungu" din Braila, sectia fotografie.

Habar nu am daca e o profesie pentru mine, pentru ca toata viata m-am ghidat sa fac ce imi place si ma bucura. Pot spune ca deja fac asta de ani buni castigand si bani.

Am o intamplare haioasa care puncteaza mometul cand am inceput sa monetizez munca mea. Intr-o zi, un cuplu de tineri au venit la mine si mi-au spus: ne plac copacii tai din fotografiile cu Dobrogea, nu ne faci si tu o sedinta foto de logodna? Si din acel moment s-a pornit "jihadul". Am trecut de la hobby spre fotografia profesionista.


Care sunt provocarile pe care le intampini cel mai des in cadrul proiectelor tale?

 

G.D.: Varsta nu a fost o provocare dar nici un fapt obisnuit pentru cei din jurul meu. Am inceput sa fotografiez evenimente la varsta la care altii ies la pensie in domeniul asta dar nu pot spune ca mi-a fost de ajutor sau ca a contat in vreun fel sau altul sau mi-a pus frana. Pana acum nu am simtit niciun fel de problema la nivel profesional, de comunicare cu oamenii sau clientii. Mai bine zis fiecare provocare, daca provocare inseamna ceva nou, o iau ca pe o cale de crestere si de invatare. Poate ca cele mai grele momente au fost cand am vorbit ca speaker motivational la conferintele fotografilor, in fata la sute de oameni, despre cum e sa ai peste 50 de ani si incredere in tine ca poti sa incepi o activitate noua. Cum e sa fii vulnerabil si sa vorbesti despre asta fara teama de a fi judecat sau daca totusi esti sa poti accepta.

 

Din punctul tau de vedere, ce reprezinta o fotografie buna?

 

G.D.: Less is more - e compozitia pentru o fotografie buna, din punctul meu de vedere. O fotografie buna e fotografia pe care o tii minte. Nu caut sa conving clientii. Nu mi-am facut un business dedicat in intregime fotografiei si atunci nu depind de alegerile lor. Daca cererea lor se intersecteaza cu felul meu de a fi, de a fotografia, de a cere un tarif atunci situatia e mai mult decat simpla. Niciodata, indiferent de ceea ce am lucrat, nu am cautat sa conving pe nimeni ca stiu sa fac acel lucru. Nu complic lucrurile. 

 

Ce preferinte ai, ca gen de fotografie?

 

G.D.: Am inceput sa fotografiez peisaje. O fac si acum, alaturi de fotografia de calatorie. Am facut si fac fotografii la diferite evenimente. Am inceput sa fac fotografii pentru diferite pagini din social-media si simt ca ma indrept spre fotografia de branding. Am un spatiu pe care vreau sa-l transform intr-un studio. Daca ar fi sa spun ca exista si un colt special al iubirii mele pentru fotografie, atunci acel colt l-as dedica seperat de restul genurilor, fotografiei minimaliste si fotografiei alb-negru.


Ce echipament foto utilizezi în prezent si de ce l-ai ales?

 

G.D.: Folosesc de 12 ani Nikon. Am inceput cu D90 si pot spune si acum ca bun aparat a fost. L-am ales nu dintr-o cunoastere profunda a marcilor, ci datorita unei intamplari haioase. Cu multi ani in urma, la a doua editie din Botosani, la Shootless, Marian Sterea era speaker. Il admiram, mi se parea scos din tipare (nu ca acum ar fi altfel) si vorbea despre Nikon. El este din Galati, eu locuiesc in Braila si sub imboldul solidaritatii am cumparat Nikon. Eu am ramas pe Nikon, el mi-a tras "teapa", acum are Sony. Folosesc D750, am doua body si obiectivele foto aferente. Voi ramane fidela Nikon, calitatea unei fotografii tine mult de compozitie, si nu de tehnica. Poate anul acesta iau si un mirrorless, asta asa, ca sa nu par old school, desi eu sunt vintage ca varsta.

 

Care sunt planurile tale de viitor în acest domeniu?

 

G.D.: Planurile mele sunt din categoria: merg prin viata si daca e sa fie pentru mine e bine, daca nu, tot atat de bine. Imi doresc sa finalizez studioul foto. Sunt curioasa de toata povestea care se creeaza in jurul portretelor, nudurilor si am un vis, sa fac de cateva ori sedinte foto de Craciun in stil minimalist. Vreau sa continui seria de cursuri online pe care le tin in timpul friguros de patru ani. Vreau sa scriu mai mult pe blogul meu de calatorie, plimbarelicumine.ro, postand fotografii care mi se par relevante pentru locurile respective. Si mai am cateva proiecte personale, dar toate la timpul lor.

 

Un sfat pentru cei ce sunt la inceput de drum in domeniul fotografiei?

 

G.D.: Nu stiu daca pot da sfaturi. Uneori nici mie nu-mi pot da. Hai sa punctez totusi cateva lucruri: 

 

Nu investi mult la inceput. Fotografia e simtire, e emotie, e despre arta si afla mai intai ce iti place sa fotografiezi. Mai tarziu e posibil sa apelezi la olx pentru vanzarea echipamentului nefolosit. Porneste spre fotografie ca spre o iubire si nu ca spre un seif cu bani. Posibil sa fii dezamagit. Posibil sa ai asteptari prea mari.

Vrei un hobby, vrei sa castigi bani? Daca vrei sa ai o familie, un fotograf este mai ales in weekend plecat, indiferent daca e sau nu pentru eveniment sau peisaj.

Si nu in ultimul rand, sa fii constient, ca fotografia nu e ceva ce faci uneori, e ceva care face parte din tine si daca nu o simti ca pe ceva foarte important, atat de important incat sa faci sacrificii, poate te orientezi la un alt hobby sau business. 

Pe Galia Dan o puteti urmari si in social media: Instagram, Facebook, Website

Postarea urmatoare Postarea anterioara
Galerie imagini
Galerie imagini
Galerie imagini
Galerie imagini
Galerie imagini
Galerie imagini

Suport clienti Luni - Vineri 10:00 - 18:00/ Sambata-Duminica: Inchis

0314256991 office@photosetup.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!