Fiind pasionata de arta de cand se stie, Madalina Vasile si-a dat seama la varsta de 20 de ani ca poate duce aceasta pasiune la un alt nivel, transformand-o in profesie. Desigur, a mai fost nevoie de ceva timp pana cand si-a focusat toata energia pe un anumit stil de fotografie - fotografia de nou nascuti. Pentru Madalina o fotografie buna este aceea care spune o poveste, o imagine care iti intra in suflet si pe care nu o vei uita prea usor. Noi credem ca, mai ales prin prisma acestei “definitii”, fotografiile sale sunt minunate! Mai multe despre Madalina Vasile puteti afla in urmatorul articol din seria “Profil de fotograf”.
Cum a aparut pasiunea pentru fotografie si cand s-a transformat in profesie?
M.V.: Pasionata de fotografie, desen, pictura… arta in general, am fost de mic copil. Insa pe cand aveam vreo 20 de ani am avut revelatia ca imi pot transforma acest hobby in profesie. Aceasta transformare a venit insa 6 ani mai tarziu (acum 11 ani mai exact), cand am descoperit la americani fotografia “Newborn”, de care am ramas fascinata si in care mi-am pus de atunci toata energia.
Care sunt provocarile pe care le intampini cel mai des in cadrul proiectelor tale?
M.V.: Gestionarea asteptarilor clientilor si abordarea nevoii lor de a avea control asupra sedintei foto. Lucrand cu oameni obisnuiti si nu cu modele profesioniste, deseori ma confrunt cu provocarea de a-i convinge sa renunte la impulsul de a controla parcursul sedintei foto, mai ales cand este vorba de copii mici si sa-si plaseze increderea in abilitatile si experienta mea ca fotograf.
Din punctul tau de vedere, ce reprezinta o fotografie buna?
M.V.: O fotografie buna este o fotografie care spune o poveste, care starneste interesul, care te face sa te opresti pentru a o admira si pe care nu o vei uita repede.
Ce preferinte ai, ca gen de fotografie?
M.V.: Imi plac fotografiile care transmit emotii, care ma surprind si ma provoaca sa le studiez in detaliu, fie ca sunt portrete, lifestyle, peisaje sau macro.
Ce echipament foto utilizezi în prezent si de ce l-ai ales?
M.V.: Canon R6 si obiective foto fixe, 50mm pentru studio si 135mm f2 pentru outdoor. Pe partea de lumina in studio folosesc pentru sesiunile foto de maternitate si portret un set de 3 blit-uri Elinchrom, iar pentru sesiunile cu copii un blit Godox Ad600bm. Am plecat la drum cu Canon, mi-a placut si imi place, asa ca am ramas impreuna.
Care sunt planurile tale de viitor în acest domeniu?
M.V.: In viitorul apropiat as vrea sa mai organizez un workshop de fotografie de nou-nascut. In viitorul mai indepartat visez la un studio mai mare unde sa imi pun in aplicare toate nebuniile care imi trec prin cap, mai ales pentru fotografia de maternitate si portret (scheme de lumini, setup-uri, etc).
Un sfat pentru cei ce sunt la inceput de drum in domeniul fotografiei?
M.V.: Sa investeasca primordial in educatie, sa experimenteze mult, sa caute feedback, sa nu se lase descurajati usor.
Pe Madalina o puteti urmari si in social media: Instagram, Facebook, Website