Continuam seria Profil de fotograf cu Paul Boangiu, un pasionat al fotografiei care a transformat acest hobby intr-o cariera de succes. Descopera cum a inceput totul in clasa a XII-a cu un simplu telefon mobil si cum a evoluat intr-un profesionist care manevreaza cu maiestrie aparatul DSLR. Afla care sunt provocarile cu care se confrunta in proiectele sale, cum defineste o fotografie buna si care sunt planurile sale de viitor in acest domeniu. Acest articol este o sursa de inspiratie pentru toti cei care doresc sa-si urmeze pasiunea si sa faca din ea o profesie.
Cum a aparut pasiunea pentru fotografie si cand s-a transformat in profesie?
Paul: Pasiunea mea pentru fotografie a aparut undeva prin clasa a XII-a cand mi-am dat seama ca eram atras de a face fotografii si clipuri video cu telefonul mobil. La un moment dat mi-am dorit foarte mult sa-mi cumpar un aparat foto pentru a continua aceasta pasiune. La final de liceu am reusit sa-mi achizitionez primul meu DSLR, pe vremea aceea un Nikon d3300. Din acel moment am simtit ca fotografia nu este ceva trecator pentru mine, este o arta pe care eu trebuie sa o inteleg. In urma cu 4-5 ani de zile mi-am dat seama ca pot sa-mi castig existenta din fotografia de eveniment, asa ca am inceput cu pasi mici sa profesez si sa invat aceasta ramura a fotografiei pana in prezent.
Care sunt provocarile pe care le intampini cel mai des in cadrul proiectelor tale?
Paul: Recent am avut un proiect mare unde am fost implicati mai multi colaboratori, iar cea mai mare provocare a fost sa trecem prin toate etapele ce le aveam schitate pe hartie cu ceva timp inainte. Niciodata nu va iesi totul ca la carte dar trebuie sa improvizam mereu pentru a duce un proiect la bun sfarsit si pentru a avea rezultate remarcabile.
Din punctul tau de vedere, ce reprezinta o fotografie buna?
Paul: Din punctul meu de vedere o fotografie bună trebuie sa transmită un sentiment, o emotie, un gand, o poveste. Deseori regulile de incadrare sunt facute pentru a fi incalcate iar partea de colorizare a unei fotografii este subiectiva de la persoana la persoana. In ziua de astazi totul se rezuma la “ce transmite fotografia aceea pentru noi”.
Ce preferinte ai, ca gen de fotografie?
Paul: Imi plac toate genurile de fotografie. Urmaresc foarte multi fotografi de nunta si de portret din afara tarii si pot spune ca ma inspir de la ei in tot ceea ce fac eu. In urma cu 2 ani de zile am incercat pentru prima data Street Photography pe strazile din Napoli si mi-am dat seama dupa acea experienta ca imi place foarte mult acest gen, ma regasesc in acest stil.
Ce echipament foto utilizezi în prezent si de ce l-ai ales?
Paul: Sunt utilizator de Canon mai exact un R6 si 5d mark IV iar pe langa acestea, in geanta foto se mai regaseste si un Nikon Z6II. Am ales sa lucrez cu Canon pentru performanta autofocusului si a lentilelor RF/EF. Pe de alta parte lucrez si cu Nikon strict pentru partea de culori. Imi place RAW-ul ce iese din aparat ca se editeaza fantastic de frumos.
Care sunt planurile tale de viitor în acest domeniu?
Paul: In viitorul apropiat doresc sa devin “Destination wedding photographer” Imi place sa calatoresc mult in alte tari si devine o provocare pentru mine sa fac scouting inaintea unui eveniment, sa-mi fac un plan din timp pentru a “captura” niste fotografii mult mai diferite. Am avut cateva shooting-uri in diferite tari din Europa unde mi-am dat seama ca datoria mea este de a realiza cele mai bune fotografii pentru clientii mei indiferent de piedicile ce imi pot aparea in cale. Imi plac provocarile, ce pot sa zic.
Un sfat pentru cei ce sunt la inceput de drum in domeniul fotografiei?
Paul: Sfatul meu este de a se investi prima si prima data in educație. Fotografia este un domeniu foarte frumos dar daca nu ai pe cineva care sa te invete cum este corect din prima, va necesita mult mai mult timp de unul singur sa inveti. Recomand cursurile, workshop-urile orice metoda de a “digera” informatie atunci cand esti la inceput de drum.
Paul abordeaza fotografia cu pasiune, dedicandu-se mereu invatarii si explorarii posibilitatilor artistice. Inarmat cu un echipament de prima clasa, Paul ne invita sa privim lumea prin obiectivul lui, surprinzand si capturand momente pretioase si emotii autentice. Viziunea lui artistica combinata cu abilitatile tehnice desavarsite il transforma intr-un fotograf exceptional, in cautare constanta a perfectiunii in arta pe care o iubeste. Cu dorinta de a se aventura in lumea nuntilor la destinatie, se pare ca viitorul lui este la fel de luminos ca si fotografiile pe care le face. Pe Paul il puteti urmari si pe alte platforme: Instagram, Website.